INTERNAȚIONAL. Trump, gafă după gafă. De data asta, președintele Americii chiar a dat-o-n bară!

INTERNAȚIONAL. Trump, gafă după gafă. De data asta, președintele Americii chiar a dat-o-n bară!
președintelui Statelor Unite, Donald Trump (FOTO: wikimedia.org)
Publicat: 13/06/2020, 10:46

Președintele Americii o ține din gafă în gafă. De data aceasta, și-a programat primul eveniment public major de campanie electorală pe 19 iunie, ziua în care SUA comemorează sfârşitul sclaviei. La presiunea „internauților”, liderul de la Casa Albă și-a modificat programul, „arătând slăbiciune”, după cum au reacționat imediat câțiva dintre susținătorii săi.

Momentul iniţial şi locaţia Tulsa au provocat indignare în rândul criticilor lui Trump, informează CNN, care au calificat drept o insultă la adresa memoriei lui George Floyd, bărbatul negru a cărui moarte în custodia poliţiștilor, acum două săptămâni, a provocat proteste în întreaga ţară.

Pe fondul protestelor împotriva injustiţiei rasiale, Trump s-a confruntat cu critici după programarea acestui prim miting de campanie după luni de zile în ziua cunoscută de afroamericani ca Ziua Eliberării şi în Tulsa, Oklahoma, un oraş în care mulţimi de albi au masacrat afroamericani cu un secol în urmă.

Mulţimi de albi au masacrat sute de afroamericani acolo în timpul unor revolte în 1921.

Trump, pus la zid de senatoare democrată Kamala Harris

Senatoarea democrată Kamala Harris l-a acuzat pe Trump că îi încurajează pe rasişti cu această dată şi locaţie. „Nu numai că le face cu ochiul supremaţioniştilor albi – dar le oferă şi o petrecere de bun venit acasă”, a scris ea joi pe Twitter.

Trump a declarat vineri că decizia de amânare a venit după ce „mulţi dintre prietenii şi susţinătorii mei afroamericani au sugerat o schimbare de dată din respect pentru comemorările de +Juneteenth+”. „Am programat anterior mitingul nostru #MAGA la Tulsa, Oklahoma, pentru 19 iunie – un mare lucru. Din păcate, ar cădea de Sărbătoarea Juneteenth”, a scris Trump.

Mitingul va fi mutat pe 20 iunie pentru a evita ciocniri, a adăugat el pe Twitter.

SUA se redeschid după luni de măsuri de izolare legate de coronavirus, deşi oficiali din sănătatea publică s-au opus marilor adunări, precum evenimentele sportive sau concertele, în special în interior unde probabilitatea riscului de infecţie este mai mare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Românii, striviți de prețuri. Un obicei banal a devenit un lux
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Postarea controversată făcută de Florin Piersic Jr. în timp ce tatăl lui se află la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
„Mâna lui Dumnezeu”, structura cosmică de-a dreptul spectaculoasă, însă deloc supranaturală